Toamna sufletului meu

Noiembrie cu strazile tale somnoroase.
Ulimele dare de intuneric se pierd in pulburea argintie.Prin ceata alerga jumatati de inimi cu privirile inecate.Imi vad trupul desprinzandu-se de suflet,pierzandu-se in fumul argintiu.Toamna doarme in celula tuturor gandurilor.Aer rece,sunet ascutit,maraton de suflete.Copacii isi imbratiseaza crengile si se-nchid in trunchiuri.Eu imi imbratisez norul si ma-nchid in noapte,ca si cum as opri un cantec.
Acum e prea liniste,strazile prea pustii,dungile de lumina prea risipite,totul e prea gol.
Striga luna ca a parasit-o cerul,plange noaptea ca e fara zi,gem sufletele batute de regrete,striga jumatatile ca sunt singure,striga iubirea la mine c-am uitat-o.
Acum totul e gol,doar sus in cer,departe,se iubesc jumatatile ce s-au regasit.
Toamna,oamenii n-au trupuri si exista un maraton al sufletelor.Alearga spre infinit insa unele se rup in drumul lor,ca si cum ai rupe o scrisoare de dragoste.
Toamna e plina de frunze ruginii si copaci inchisi in trunchiuri.
Privirea mi se-neaca in lacrimi toamna.
Cand vine iarna,totul ingheata,si numai simt nimic.