Norii

Sfarsit palid de noiembrie,cu cer umed si dungi galbene.Privesc panzele albe ce se rotesc in jurul valurilor si lacrimi verzi ce se sparg de stanci.Nisipul mai simte inca pasii ce l-au strabatut,urmele desculte ce marea le-a sters pe jumatate.Sfarsit palid de noiembrie.Totul se-nchide-n tot.Toamna-n suflete,suflete-n trupuri,marea-n stanci,stancile-n nisip,nisipul in crengi,crengile-n trunchiuri,trunchiurile-n pamant,pamantul in infinit.

Numai cerul ramane dezbracat.Noaptea bate din aripi si arunca stele peste nori.Toamna,cerul are pistrui arginti si zambeste melancolic.Toamna cerul poarta nori cu camasi lungi,care cad uneori peste pamant.Iata-i acum,umbla prin tot cerul cu camasile pana-n pamant,agitand culori apusului.Am vazut un nor chiar acolo,langa Luceafar,ce alearga prin stele si arunca lacrimi calde peste trupuri.Norii de pe cerul meu sunt indragostiti.Si plutesc cu tenesii lor albastri peste soare.Uneori se ciocnesc intr-un sarut.Norii sunt ca niste oceane peregrine ce umbla-n genunghi deasupra noastra.Se topesc departe si revin intruna.Tacuti,iti trimit chemari nostalgice.Ei sunt fratii viselor,caci vin mereu si apoi pleaca.Mereu noi,mereu altfel,mereu pierduti.Chipuri fara forme,chipuri colorate.Oamenii cerului.Chipuri de hartie,chipuri iubite,chipuri urate...chipuri nepamantene.